Consumul de gaz fosil în Romania a scăzut de la 147 TWh în 2010 la aproximativ 127 TWh în 2020
Scăderea consumului de gaz fosil în ultimii 11 ani este de aproximativ 14% și se datorează aproape în exclusivitate scăderii consumului de gaz fosil în industria chimică. Consumul de gaz fosil în industria chimică a scăzut de la 31 TWh în 2010 la 12.41 TWh în 2016 (Iuga, Dudău, 2018). 80% din scăderea consumul de gaz între 2010 și 2016 este explicată de scăderea consumului de gaz din industria chimică, industrie ce a fost expusă prețului real al gazului fosil. Înainte de liberalizarea treptată a prețurilor gazului fosil pentru industrie, în urma reformelor impuse de Uniunea Europeană, industria chimică locală era beneficiara unor prețuri care reflectau politici industriale și configurații politice, mai puțin dinamica cererii și ofertei de gaz fosil.
Figura 1 : Consumul de gaz fosil în România
Sursa : ANRE
Consumul de gaz în România a fost de 127 TWh în 2020, în creștere cu 5% față de anul 2019 pe fondul unor consumuri semnificativ mai mari în lunile Noiembrie și Decembrie ale anului 2020 față de aceleași luni ale anului 2019. Vârful anual de consum e reprezentat de lunile de iarnă, respectiv Noiembrie, Decembrie, Ianuarie și Februarie.
Aproximativ 34 TWh de gaz merg către domeniul producerii energiei electrice, 27% în 2016, ultimul an pentru care există date segmentate. Următoarea categorie importantă e reprezentată de consumatorii casnici cu peste 26%, sectorul industriei chimice cu 10% și alți consumatori industriali cu 18%.
Sursele de creștere ale consumului de gaz din România sunt incerte. În industria chimică, grupul Interagro anunța anul trecut o redeschidere masivă a capacităților de producție (Economica.net, 2021) estimând un consum total de 20% din consumul național însă recent proprietarul grupului a fost încarcerat pentru o perioada de 5 ani, punând cel mai probabil sub semnul întrebării aceste planuri. De asemenea, având în vedere accesul inexistent la finanțarea bancară pentru astfel de companii, este practic imposibil ca aceste planuri să fie duse la bun sfârșit deoarece gazele achiziționate ar trebui finanțate cu capitaluri proprii din cauza lipsei de bancabilitate a grupului.
Scăderea prețului gazului fosil pe fondul extinderii ofertei și a diversificării surselor de aprovizionare ale Uniunii Europene (Figura 3) poate duce la o revenire, cel puțin marginală, a consumului de gaz fosil în industria chimică. În ciuda acestei evoluții, este foarte puțin probabil ca în următorii ani consumul să ajungă la nivelul celui din 2010 dat fiind că o creștere accelerată a cererii în industria chimică va duce la o creștere a prețului.
La nivel european, piața gazelor fosile a devenit foarte funcțională în ultimii 10 ani, cu lichiditate sporită și opțiuni de import suplimentare precum gaz lichefiat american sau qatarez și gaz algerian. Gazprom vinde mai mult de jumătate din gaz prin contracte indexate pe piețele spot și la termen, doar 13% din vanzari realizându-se prin contracte bilaterale indexate cu prețul petrolului (ICIS, 2021). Orice creștere a cererii e reflectată într-o creștere a prețului, inclusiv în România, piețele corectându-se relativ repede în ambele sensuri. În plus, piețele de gaz fosil devin foarte interconectate la nivel global (Dubreil, 2020) ceea ce va reduce perioada în care piețele se vor putea adapta la noi niveluri ale cererii, de oriunde. O altă presiune pe cererea de gaz fosil este reprezentată de creșterea prețului certificatelor de emisii de carbon care au crescut de la 25 EURO pe tonă în 2019 la 56 EURO pe tonă în Mai 2021 (Ember, 2021), existând estimări de creștere pana la 100 EURO pe tonă până în 2030.
Consumul de gaz fosil de către clienții rezidențiali a crescut cu aproape 21% din 2010 în 2020, de la 29 TWh în 2010 la 36 TWh în 2021 pe fondul creșterii numărului locuințelor din România și a pierderii cotei de piață a sistemelor centralizate de livrare a căldurii și apei calde. În 2016, numărul clienților rezidențiali era de 3.34 milioane crescând la 3.94 milioane în 2021, rata de creștere fiind de 18% în 5 ani. Numărul de locuințe construite în ultimii 5 ani a fost de 243.000 (Profit.ro, 2021), cu mult sub numărul de 600.000 de clienți rezidențiali consumatori de gaz față de 2016, fenomen explicat prin părăsirea unui număr semnificativ de clienți rezidențiali a sistemelor centralizate de încălzire și apă caldă. Până în orizontul de timp 2030, cel mai probabil sectorul rezidențial își vă menține creșterea și va adaugă încă 10 TWh de consum.
Sectorul clienților rezidențiali și cel al producției de energie electrică sunt singurele sectoare care vor înregistra o creștere semnificativă a consumului care va ajunge la un maxim de 151 TWh în 2030, cu doar 3% în plus față de anul 2010 și 19% față de 2020.
În condițiile în care rezervele de gaz fosil din exploatările terestre existente erau de 986 TWh în 2015, echivalentul consumului total pe aproximativ 8 ani și epuizabile în aproximativ 15-20 ani (Iuga, Dudău, 2018). Rezervele din Marea Neagră sunt estimate a fi de 1950 TWh (Profit.ro, 2021). Ecuația cererii și ofertei de gaz fosil va face practic imposibilă exploatarea majorității resurselor de gaze fosile din Marea Neagră, cel puțin până în 2030, dar mai ales după 2030 având în vedere țintele climatice ale Uniunii Europene. O cerere adițională de maxim 30 TWh pe an, incertă, într-o piață cu o ofertă foarte solidă și diversificată nu poate duce la decizii finale de investiții în marea majoritate a perimetrelor din Marea Neagră deoarece prețul la care aceste gaze ar fi livrate nu ar putea acoperi costurile și randamentul necesar acestor investiții. Creșterea prețului certificatelor de emisii de carbon are ca efect direct o creștere a prețului gazului fosil care va deveni din ce în ce mai puțin competitiv într-o Uniune Europeană neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon.
În concluzie, deși se insistă foarte mult pe cadrul legislativ neprietenos, în mare pe bună măsură dar și pentru a crește posibilele randamente ale exploatărilor din Marea Neagră printr-o fiscalizare mai redusă, proiectele din Marea Neagră nu primesc undă verde datorită fundamentelor economice fragile cu care au de-a face, și anume, prețuri relativ mici, costuri mari și o cerere care întârzie să crească spectaculos.